mercoledì 18 maggio 2011

U quartieri ru suli: vita, storia e mestieri

U quartieri ru suli: vita, storia e mestieri
Mi chiamu Giuseppe pi l’amici Pinuzzo e vi vogghiu cuntari na storia: a storia ru mio quartieri. Era un quartieri molto abitato, iniziava cu na strata stritta fino a finiri cu n’a piazza ca nuatri a chiamami a “piazza ru suli”, picchi ci batte sempre u suli. Pi nuatri è comu na càmmari dì ricìviri picchì era molto accogliente. Mi chiamavano “u guardiano” picchì ru mio astracu virivo tutti cosi, e quante cosi ca viria. A sira, prima i cantari n’a briscola chi mia cumpari n’a viamo affari; 80 a 40 li battemmu e la capotta gli facemmu. La sira ci misimu a cantari, io mi pigghiai u mandolino, u zio Totuccio si pigghiò l’organetto e lu sartu di lu quartieri si pigghiò u fiscalettu, Saro non cuciva solo vestiti, ma cuciva anche le vite delle persone . Sapia tutti cosi cu si maritava, cu si lassava, iddu cuciva iddu sapiva. Era come l’acqua nel deserto indispensabile per il quartiere.
Ma un giorno successe che Filippu u figghiu ru ziu Totuccio vinni lassato ra so zita ca si chiamava Maria. Collera ca si pigghiò! Pì dù suli e una luna chianciri fici. U ziu Totuccio virennu a so figghiu accussì iu a chiamare lu sarto.
U zio Totuccio disse a lu sarto:<< Si tu un cuci sulu vistiti, ma cuci puru i viti ri cristiani, picchì non rimetti Filippu e Maria insemmula?>>.
Sarto:<< Stassi tranquillo ci pensu io!>>.
Zio Totuccio:<< Ma…?>>.
Sarto:<< Menza parola cu mia. Facissi veniri Filippu rumani cà na mia sartoria, e Maria ci pensu io>>.
il giorno dopo nella sartoria
Sarto:<< Filippu finalmente eccuti cà assettamunne cà na stu divano>>.
Si siedono
Sarto:<< Cuntatemi sta storia>>.
Maria:<< Iniziò così, Filippu ogni simana si va a fari na jucata, puntannu picciuli, io un cià fazzu chiù, comu si fa ca nuatri non putemu campari, campamu sulu di chiddu c’a terra ci offri, e qualche picciulu ca facemu vinnennu i nostri frutti e iddu si va punta tutti cosi?>>.
Sarto:<< Filippu ma è vera sta cosa?>>.
Filippu:<< Si ma tempu narrieri; idda pensa ca io va joca ancora, ma io un va juoco chiù, v’accattu i sicarette!!!>>.
Maria:<< E com’è ca spinni 20 euro quannu i sicarette costano 4euro?>>.
Filippu:<< E’ vero, va juoco ancora, ma io ti prometto sull’anima ca darei a Dio ca un va juoco chiù!!>>.
Sarto:<< Ah, quanto è bella a sincerità, amunì Mariuzza camu a fari?>>.
Maria:<< Io ci rugnu l’ultima possibilità, ma tu mu promettisti un va ghiuchi chiù>>.
Filippu:<< Tu giuru>>.
Sarto:<< Amunì, tutti a casa>>.
E se ne andarono tutti a casa…
E voi direte ma tu come lo sai tutto ciò? Io ho un informatore u panettieri sempre di lu quartieri ca è porta a porta cu u sarto, sintiu tutti cosi e mu vinni a diri.
Panetteri…,panetteri pi diri! Se ci dobbiamo dare un nome si po’ chiamari Carbonaru. U pani era ruru comu na pietra, mancu i haddini u vulcano, nuatri un ciù ricemu p’un farlu siddiari.
Era così questo quartiere, diverso e uguale, sospeso nel tempo.
Per chiamarsi “u quartieri ru suli” un motivo ci doveva essere!
Questo quartiere non si spegneva mai, perché i mestieri erano la
vita e la vita stessa era un mestiere.
Gandolfo Li Pira II E
Plesso Scuola Media G.Mazzini
Corso di potenziamento
scrittura creativa

Nessun commento:

Posta un commento